Prier prieşte, Dar şi jupeşte (zicală din Bucovina)

Zilele Babei cuprind un ciclu de 9 zile, începând cu 1 martie şi corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile, la munte.

Se spune că aşa cum va fi ziua aleasă, din Babe (frumoasă, urâtă, întunecată, însorită), aşa va fi firea şi sufletul persoanei în acel an. Dochia este un personaj precreştin, fiind considerată în popor ca o babă cloanţă, urâtă, rea, care îşi pune nora la încercări grele. Repartizarea celor 9 zile ale Babei Dochia pe persoane de sex feminin pentru a afla, pe principiul Similia similibus, cum le va fi firea de-a lungul anului, este cunoscută sub numele de Pusul Babelor. Prima babă, care cade la 1 martie şi care poartă numele special de Baba Dochia se mai numeşte şi Cap de primăvară.

Legendele Dochiei ne introduc în atmosfera specifică unui sat românesc cu economie pastorală. Conform legendei, la sfârşitul lunii februarie Baba Dochia îşi trimite nora în pădure să culeagă fragi. Nora se întâlneşte cu un moşneag care o sfătuieşte să meargă într-o vâlcea apropiată unde sunt fragi copţi. Văzând fragii copţi, Dochia crede că a venit primăvara şi, ca urmare, poate urca cu oile la munte. Îmbracă totuşi 9 cojoace şi porneşte la drum. După ce pleacă de acasă începe o ploaie care durează 9 zile şi 9 nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, Dochia le dezbracă şi rămâne în iie. În alte legende, Dochia se dezbracă de cojoace din cauza căldurii. În a 9-a zi, lăsându-se un ger puternic, baba Dochia îngheaţă împreună cu oile sale, devenind stane de piatră.

 Zilele urcuşului, echivalente cu numărul cojoacelor, reprezintă durata ciclului de renovare a timpului, iar moartea Dochiei, în ziua de 9 Martie se considera hotar între anotimpul friguros şi cel călduros.

După încetarea Zilelor Babei, numite în Transilvania şi Vântoase, încep Moşii numiţi şi Sfinţi sau Sâmţi. Babele sunt considerate rele iar Moşii sunt buni.

( Un material de Daniela Muntean, Muzeul ASTRA Sibiu)