Mircea Magiaru paseste pe urmele celebritatii lui Costel Busuioc

Fă cunoscut acest articol

Iunie 3rd, 2008 ·
El nu cântă, dar încântă miile de pietoni cu sculpturile sale în lemn pe cea mai lungă stradă din Spania, numită Alcala.
Alexandru Petrescu

Magiaru se recomandă ca fiind ţigan. Nu român, nici rrom. Pentru că “sunt ţigan comunitar, nu rrom, cum ne alintă acum. Ţigan, ca şi Costel”. Întrebat de unde vine, acesta răspunde mereu că din Mexic. “Sunt prea negru să zic ca sunt român şi în plus dacă aş zice aşa m-ar confunda cu hoţii de buzunare sau telefoane, ce-i văd zi de zi pe trotuarul pe care stau eu ca o cloşcă şi sculptez”.
Mircea Magiaru s-a născut în 1948, în satul Podari, din județul Dolj. “Bunicii și părinții mei au plecat din Buzău în timpul foametei. Erau fierari. De la ei cred că am moștenit arta asta. Ei făceau garduri forjate și bice împletite. După foamete, ne-am întors acasă la Buzau și m-au dat la școală ca să nu rămân birjar toată viața.” A făcut zece clase la zi și apoi s-a apucat de seral și Școala Populară de Artă, lucrând sub îndrumarea sc

ulptorului Lazăr Valeriu. A luat lecții și cu marele sculptor Coman din Ploiești. Pe vremea lui Ceaușescu, multe dintre lucrările sale au ajuns la Cântarea României, dar niciodată nu a fost chemat și el pentru a le prezenta. A câștigat diferite concursuri și diplome. Dar după Revoluție, a plecat din România și s-a oprit în Spania pentru că “era mai cald și ăștia (spaniolii-n.n) stau până târziu pe străzi și știu să-și trăiască viața”.

”Mereu cu capul sus, cu mândria mea de om simplu”
De atunci, sculptează pe străzile Spaniei. “Lemnul îl găsesc pe la gropile de gunoi. Trag, ca Păcală, câte-o ușă după mine, pe care o termin în două zile”. A fost invitat, ca artist de onoare, să participe la salonul de artă a imigranților din cadrul Universidad Rey Juan Carlos. “Nu-mi vine să cred că deși eu fac reproduceri de mari pictori din Muzeul El Pardo, ei îmi cer manele sculptorice, chestii de kitsch de sculptură naivă.”
Acel eveniment artistic nu a fost unicul pentru Mircea Magiaru. A mai participat la un târg de artă medievală și la o expoziție a unui salon de artă din sala Institutului de Dezvoltare San Pedro.
La Coslada, un orășel de lângă Madrid, a reprezentat România timp de două zile, în decembrie 2007, fiind invitat de Comunitatea Românilor din Spania. Revista Spaniolă “Interviu” i-a dedicat două pagini, iar în ziarul “El Mundo” i-au scris o cronică fugară.
“Eu știu că am un handicap față de marii artiști. Că eu nu am o cultură mare. Dar poate așa vor învăța alți țigani ca mine faptul că e păcat să nu fii cu lumea în rând, să înveți și să faci bine pentru ai tăi țigani sau români ce sunt, sau chiar europeni. Eu pot fi un exemplu pentru că nu am furat niciodată. Și sunt om cuminte și îmi văd doar de arta mea. De multe ori nu am ce să mănânc. Alteori vând un tablou sau o figură în lemn pentru 1.000-2.000 euro. De Paștele catolic de exemplu, am vândut într-o săptămână de peste 40.000 euro. Am dat sculpturi de mâna mea făcute pe gratis. Am dat și unor politicieni spanioli una două lucrari și chiar și unor biserici. Dar vă subliniez, mereu cu capul sus, cu mândria mea de om simplu.”
Mircea ca artist si emigrant fost ales de catre Uiversitatea din Fuenlabrada-Carlos al III-lea din Spania pentru a fi monotorizat pentru o lucrare de doctorat.."Artistul emigrant din tarile de est si incapacitatea sa la integrarea socio culturala"
"Ma simt ca un cobai,dar am acceptat sa fiu urmarit...imi vor gazdui asa o expozitie in toamna in marile saloane ale Universitatii...De acolo poate voi devenii un sculptor celebru mondial.!"

Fă cunoscut acest articol