User Rating: 0 / 5

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 

A_FI_SAU_A_NU_FIROMAN

 

Ce ne motivează în fiecare zi pentru a ne ridica din pat, pentru a ieşi în stradă, pentru a continua să fim?

Copiii!

Da!

Dar când motivul pentru care ai lăsat ţara, strămoşii, amintirile, nu mai zic de părinţi, de cei în viaţă, sau cei care mor fără să te aibă alături..., dacă acest motiv şi-a pierdut sensul?

Unde să te mai duci?

Pentru ce să mai ieşi în stradă?

 


Uneori gândeşti că totul este atât de meschin: bani şi iar bani, că omul aleargă să strângă, să aibă, să fie acolo...,să fie pentru copii.

Dar te-ai gandit o clipă că acel copil, pentru care crezi tu că ai plecat din ţara ta, are nevoie de TINE, doar de tine şi nu de banii aştia, nu de incrâncenarea cu care fugi în toate părţile pentru fiecare euro?

Te-ai gândit că poate "binele" pe care tu îl visezi şi îl doreşti sincer pentru copilul tău, este chin, suferinţă, însingurare..., tristeţe, multă tristeţe pentru el?

Greşim atâta faţă de copiii noştri ...din prea multă iubire, dar greşim!

...................

Copilul meu uită să scrie româneşte, să gândească româneşte, să simtă româneşte...

Se simte suspendat între doua lumi: una reală, rece, fără amintiri pentru el, fără prieteni, fără copilărie şi cealaltă, caldă, cu  amintirile jocurilor din faţa blocului, ori de pe drumul de ţară, sau de pe câmpurile şi cămpiile satului vacanţelor de vară, de bunicii care nu mai sunt...Nici crucile nu le ştie...nici ultimul adio nu şi l-a luat...

Învaţă o istorie care nu este a lui, nu a  ţării lui, o geografie care nu e nimic din ce ştie, căci nimic nu miroase a "iarba verde de acasă"...

Avem acest drept? Putem noi decide viitorul când este vorba de identitatea lui ca om?

Vom avea, peste ani, poate, adulţi marcaţi de acest abis din viaţa lor...,căci nu putem, nu ştim, nu vom putea şi nu vom şti cu ce să umplem golul din sufletele lor...,ale copiiilor noştri târâţi prin ţări străine pentru " o viaţă mai bună".

A cui viaţă?

.......................

Da! Situaţia este la fel de dramatică şi în cazul copiiilor rămaşi acasă cu bunicii, rudele sau ...singuri, iar părinţii duşi în lumea largă, pentru acelaşi motiv: binele copilului!

Cine ştie cum e mai bine?

Cine ştie ce este mai bine pentru un copil, date fiind vremurile de acum, cu tot ceea ce se petrece în lumea asta nebună?

Care este răul cel mai mic, căci este clar că, oricum am da-o, binele pe care noi îl visăm pentru ei, puţin probabil să fie binele pe care ei îl doresc.

Copiii ştiu, SIMT ce vor, dar nu ştiu cum să ceară, sau ...nu mai vor să mai ceară...

Îi vedem crescând şi tot mai distanţaţi.

Le cerem să fie cu noi, să ne spună ce simt, cum simt şi ce-şi doresc.

Ne privesc cu ochi goi, ştiind că sinceritatea lor nu ar face decât să ne condamne, aşa că, până la urmă, tot ei ne protejează pe noi...

..........................

Zilele astea am trecut pe lăngă uşa închisă a camerei copilului meu...

Dinnăuntru se auzea inmnul ţării noastre...

Am intrat şi am văzut cel mai trist chip, lacrimile şiroind pe obrajii fiinţei mele cele mai dragi.

.......................

Dacă vă spun că mi-e frică o să mă credeţi?

Ce să fac?

Unde greşesc?

Unde am greşit?

Nu caut vinovaţi; e simplu să dau vina pe ţara mea, pe politicieni, pe sistemele care schioapătă...

Dar şi dacă recunosc faptul că trăim toţi un fenomen global..., inevitabil, nici asta nu scuză faptul că spiritual, eu distrug sau ajut la distrugerea, în copilul meu, a ceea ce el caută şi ar trebui să găsească: propria-i identitate....,pe care nu i-o poate oferi un NIE...

.................

Noi de bine de rău ştim cine suntem, de unde venim...,dar ei?