Print
Category: Stiri
Hits: 2923
Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 
Cel puţin un român s-ar putea afla pe listele Partidului Popular la alegerile locale şi regionale din provincia Castellon (estul Spaniei), a declarat preşedintele local al acestei formaţiuni, Carlos Fabra, citat de „El Pais”. Fabra spune că s-ar putea afla chiar mai mulţi români pe listele electorale, deoarece numărul lor este de „mii de persoane, iar reprezentarea lor în provincie este foarte importantă”. Potrivit Rompres, în Castellon se află cea mai mare concentrare de români din Spania, după Madrid. Cel puţin 18.000 de români s-au stabilit în La Plana, capitala provinciei, dar numărul total de imigranţi din ţara noastră se spune că ar depăşi 30.000. Românii ar putea ocupa locuri de consilieri locali şi primari, dar şi de deputaţi în Parlamentul regiunii Valencia, crede Carlos Fabra. Dacă România aderă la UE în 2007, toţi românii stabiliţi în Spania ar căpăta dreptul de a candida şi cel de vot, ceea ce îi face foarte „atractivi” pentru partidele locale. Partidul Popular (actualmente în opoziţie în legislativul de la Madrid) a început deja să-i curteze pe viitorii alegători români din Castellon, implicându-se în campanii de ajutorare a victimelor inundaţiilor din România. Potrivit „El Pais”, concetăţenii noştri sunt foarte apreciaţi în cadrul comunităţii locale. Cotidianul îl citează pe preşedintele Federaţiei Asociaţiei Românilor din Catalonia şi Levante, Daniel Ioniţă, spunând: „Castellon este colţul din Europa unde românii trăiesc cel mai bine” şi acordând „nota 10” autorităţilor locale pentru relaţia cu românii. (B.M.) (c) Sursa: Cotidianul Gândul