|
Biserica reprezintă o instituţie cu puternic impact social, reuşind să grupeze în jurul său, nu numai din raţiuni religioase, membrii comunităţilor româneşti din Spania, devenind, astfel, o oglindă a dinamicii imigraţiei compatrioţilor noştri şi a problemelor acestora. Una dintre necesităţile esenţiale pentru românul aflat în afara graniţelor este cea a asistenţei religioase care-i marchează existenţa în momentele fundamentale - botez, cununie, înmormântare -, adăugând, totodată, în desfăşurarea vieţii de zi cu zi, o conotaţie care-i defineşte identitatea şi-i asigură legătura spirituală cu ţinutul natal. În urma eforturilor preoţilor ortodocşi români, îndeosebi a pr. protopop Teofil Moldovan, în 2004 Biserica Ortodoxă Română din Spania a fost recunoscută oficial. Acest lucru permite parohiilor să beneficieze, pe plan local, de cont în bancă şi ştampile. Ambasada a propus începerea formalităţilor - pe lângă Ministerul spaniol al Justiţiei - pentru încheierea unor Acorduri de Cooperare între statul spaniol şi entităţile religioase ortodoxe existente pe teritoriul Spaniei (română, rusă, greacă, sârbă şi bulgară), similare celor semnate cu alte culte (catolicism, protestantism, iudaism şi islam). Asemenea acorduri ar aduce unele privilegii si avantaje (scutirea de taxe şi impozite, sedii etc.). BISERICI ORTODOXE Alcalá de Henares Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 apr) Biserica : Paseo de la Estación 17, 28806 Alcala de Henares Preot Adrian Pintea Calle Torres de la Alameda nr. 6, 6°-C, 28806 Alcala de Henares mobil: 0034 666 949 885 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Amposta Parohia Sfânta Parascheva (14 oct) Biserica: Capilla del Calvario, Tortosa Filia Gandesa Preot Andrei Marandiuc Avenida La Rapita 76 4B, Amposta (Tarragona) mobil: 0034 670 784 044 Arganda del Rey Parohia Sfântul Apostol Andrei (30 nov) Biserica : Calle de la Cuesta nr. 15 (Centro paroquial), 28500 Arganda del Rey mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Preot Ciprian Ioan Fărcaş Calle Jacinto Benavente nr. 1 - bajo C, 28500 Arganda del Rey mobil: 0034 617 712 589; 0034 666 792 873 Barcelona Parohia Sfântul Gheorghe (23 apr) Biserica : Gran Via 406, 08015 Barcelona Viitoarea biserică : Calle Capella no. 29, Barcelona Preot Aurel Bundă Calle Torent de les Roses n° 20, 08034 Barcelona tel: 0034 932 525 268 mobil: 0034 650 318 404 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Benidorm Parohia Naşterea Maicii Domnului (8 sep) Biserica : "El Buen Pastor", Puig Campana 6, Benidorm - Alicante Preot Cristian Chiorescu Avenida de Noruega, 4 Gemelos 8, Torre 2A, 17H, 03502 Benidorm - Alicante fax:0034 966 874 393 mobile: 0034 687 165 206 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Bilbao Parohia Tuturor Sfinţilor Biserica : San Cristobal, Plasa Zeroetxe no. 4 Derio mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Preot Petru David Gernicaco Arvola no. 72 Piso 7-F, 48902 Barakaldo tel:0034 944 378 262 mobile: 0034 620 072 827 Burgos Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iun) Biserica : San Vincente de Villayuda, Barrio de Villayuda, 09007 Burgos Preot Alexandru Bodea Calle Marques de Berlanga, Nr.10, 4b, 09006 Burgos mobile: 0034 663 268 105 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Calatayud Parohia Sfântul Ioan Românul (5 aug) Biserica : Sediul Asoc. Pro Romania, C. Sancho y Gil, no. 19, et. II (deasupra Bibliotecii) contact: Pr. Cristian Groza tel:0034 976 88 71 43 mobile: 0034 697 430 575 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Castellón de la Plana Parohia Sfântul Ierarh Nicolae (6 dec) Calle Benicarló nr. 22, Bajo, 12003 Castellón de la Plana mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Ieromonah Arsenie (Nicodim) mobil: 0034 667 971 258 Ciudad Real (Tomelloso) Parohia Sfântul Mucenic Mina (11 nov) Biserica : San Roque nr.179, Tomelloso (Ciudad Real) Filia Herencia Biserica : San José Filia Villarubia de Los Ojos Biserica : San Isidro, Calle Convento Preot Alexandru Cotoraci tel: 0034 926 551 409 mobil: 0034 677 340 583 mobil: 0034 666 008 857 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Coslada Parohia Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul (9 nov) Biserica : Calle Chile s.n. (în imobilul parohiei catolice „Santa Cruz”), 28820 Coslada mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Preot George Cimpoca Coslada-Madrid, 28820, Calle de Uruguay 35, 2A tel: 0034 911 560 940 mobile: 0034 677 275 236 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Elche Parohia Adormirea Maicii Domnului (15 aug) Biserica : San Crispin en Poligono Industrial Carrus Preot Cristian Toderici mobile: 0034 670 671 725 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Ieromonah Macarie (Amoros) tel: 0034 965 204 649 mobile: 0034 696 100 423 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Figueres Parohie în formare Biserica : Calle Sardana no. 24, 17600 Figueres Preot Laurenţiu Rezeanu Llado, Carrer Nou no. 1, 17745 Poble Nou mobile: 0034 629 961 638; 678 004 034 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Gandesa Contact : Preot Simeon Bojinescu Calle Aragon no. 16 piso 2, 43780 Gandesa mobile: 0034 671 217 479 Gijón-Oviedo Parohie în formare Biserica : Calle Cabrales n.57, Gijon Preot Florin Goia Calle Lanuza no.16, piso 3- centro, 33210 Gijón mobile: 0034 600 278 871 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Girona Parohia Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iul) Biserica : C/Doctor Ferran, no. 34 - Salt (Girona), (Parroquia de Sant Cugat) mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Preot Mihai Solomon C/Angel Guimera no 74, 2/4, 17190 Salt (Girona) tel: 0034 972 236 740 mobil: 0034 696 062 693 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Ibiza Parohia Sfinţii Trei Ierarhi (30 ian) Biserica : San Pablo, Casas Baratas, 07800 Ibiza mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Preot Mihai Seman Avenida España n° 104, piso 1, pta B, 07800 Ibiza (Baleare) tel: 0034 971 305 994 birou: 0034 971 342 143 mobil: 0034 666 754 821 fax: 0034 971 803 157 [para P. Miguel] Lleida (Lerida) Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) Biserica : Rambla Ferran n.31, 25002 Leida Preot Daniel Șimon tel: 0034 973 237 129 mobil: 0034 671 161 045 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Logroño Parohia Sfânta Treime Biserica : Iglesia de los Padres Salvatorianos, Calle Madre de Dios no. 17, Logroño Filia Pamplona Biserica : San Pablo, Plaza de Paz, Calle Barañan, Pueblo Viejo, nr. 22 Preot Vasile Magnet Doctores Castroviejo nr: 38, 4B, 26001 Logroño tel/fax: 0034 941 238 429 mobil: 0034 659 226 360 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Madrid Parohia Prea Sfânta Fecioară Maria (21 nov) Biserica : Calle Nicasio Gallego n° 24, 28010 Madrid Protoiereu Teofil Moldovan Calle Bustamante n° 2, 28045 Madrid tel/fax: 0034 91 530 15 60 Málaga Parohia Sfântul Ioan Botezătorul (7 ian) Biserica : Capilla Nuestra Señora de Fatima, Calle San Valentin s.n., Mijas-Costa, Málaga mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Preot Dimitrie-Mugurel Onica C/ Mirlo nr. 3, 29649 Mijas Costa, Malaga mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
mobil: 0034 670 891 805 Motril Parohia Pogorârea Sfântului Duh Biserica : Calle Miguel Fernandez no. 4, 18600 Motril Preot Ioan Poştoi Calle Miguel Fernandez nr. 4, 18600 Motril mobil: 0034 670 716 938 Murcia-Alicante Parohia Înălţarea Sfintei Cruci (14 sep) Biserica : Nuestra Señora Estrella, Santiago el Mayor, Calle Pio XII nr. 1 (centrul parohial), Murcia Filia Pilar de la Horadada Biserica : Capela Torre de la Horadada, calle Salar Preot Ovidiu Hordoan Calle Jupiter no.13. sc.9b, ap.1, San Pedro del Pinatar (Murcia) mobil: 0034 600 282 544 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Oliva Parohia Sfântul Dumitru (26 oct) Biserica : Santa Maria Mayor bajo, Calle de la Iglesia, 46780 Oliva Filia Aielo de Malferit Biserica : La Ermita San Joachin Preot Emanuel Pop Pintor Velazquez no. 28, puerta 16, 46100 Burjassot Valencia tel:0034 961 828 081 mobil: 0034 667 929 117 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Palma del Mallorca Parohia Sfântul Evanghelist Luca (18 oct) Biserica : M-rea Congregaţiei Augustinelor, calle de la Concepción 7 Preot Niculiţă Doboş Calle Guillem Massot no. 27 2, 07003 Palma de Mallorca tel:0034 971 915 215 mobile: 0034 666 295 606 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Puerto de Sagunto Parohie în formare Biserica : Reyna Fabiola nr. 81, Plasa R. Fabiola, 46520 Puerto de Sagunto Preot Liviu Mihoc-Petaca mobile: 0034 637 230 349 Roquetas de Mar Parohia Botezul Domnului (6 ian) Biserica : Calle Seneca nr. 13, 04740 Roquetas de Mar Preot Emil-Ioan Șomodean Plaza Doctor Marin No 11, piso 3C, 04740 Roquetas de Mar mobil: 0034 6100 81 243 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Santander Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iun) Biserica : Calle General Davila nr. 57, 39006 Santander Preot Sorin Tomuţiu mobil: 0034 647 111 536 Talavera de la Reina Pogorârea Sfântului Duh Biserica : Callejon de Santo Domingo nr 6, 45600 Talavera de la Reina Preot Cristian Suciu Calle Tembleque, 130 2B, 28024 Madrid tel/fax:0034 912 990 587 mobil: 0034 66 11 777 22 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Tarancon Parohia Naşterea Maicii Domnului (8 sept) Biserica : Calle Murillo n°8, 16400 Tarancon (Cuenca) Preot Gavrilă Ciunterei Calle Pena del Aguila n° 3 - 1° - C, 16400 Tarancon (Cuenca) tel: 0034 969 326 152 mobile: 0034 677 078 486 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Tarragona Parohia Sfântul Calinic și Sfântul Fructuosus (11 apr și 21 ian) Biserica : Calle Portal del Carro no. 13 Preot Vasile Băltăreţu Urbanizacio Icomar bloque A6, esc. 1 1°-2°, 43006 Tarragona tel: 0034 977 556 727 mobil: 0034 677 136 510 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Teruel Parohia Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Nichifor Mărturisitorul mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
mail : teruel Preot Octavian Dicu C/ Dolores Romero no. 39, Teruel mobil: 0034 663 752 780; 0034 671 357 657 Valencia Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 nov) Biserica : Calle de los Rosales nr. 7, 46025 Valencia tel: 0034 963 296 608 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
site: www.parohiavalencia.go.ro Preot Dumitru Daniel Toadere tel/fax: 0034 963 155 405 mobil: 0034 687 263 145 Villarreal Parohia Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (13 nov) Biserica : Calle Calvario nr. 90B, Villarreal Preot Aurelian Stoica Calle Miguel Perisy Segarra no. 20m, Benicasim tel/fax: 0034 607 154 169 mobil: 0034 663 681 746 Vitoria-Gasteiz Parohie în formare Biserica : Calle Florida No. 94 Preot Radu Ursu Calle Polvorin Viejo no. 2 - 3- derecha, 01003 Vitoria-Gasteiz mobil: 0034 678 867 245 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Zaragoza Parohia Adormirea Maicii Domnului (15 aug) Biserica : Iglesia Inmaculada Concepción Avenida Alcalde Sainz de Varanda nr. 1-3, 50009 Zaragoza Filia Alcañiz Biserica : Santa Maria la Mayor, Plaza de España 1, 44600 Alcañiz (duminica I a lunii, orele 20) Preot Aurel Nae Calle Utrillas 16, 1C, 50013 Zaragoza tel: 0034 976 597 898 mobil: 0034 686 792 227 mail :
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
BISERICI CATOLICE Madrid Biserica Catolica din Madrid C. Cuart de Poblet 6-8 (statia de Cercanias si de metro Laguna L 6) Pr. Leonard Diac tel. 660 891 060 Malaga Parroquia San Manuel Avda de los Lirios s/n Mijas Costa 29650 – Malaga Pr. Petre Chelaru Tel. 667 814 064 BISERICI PENTICOSTALE Madrid Biserica "Harul", Madrid, c/Ercilla nş 48, Metro: Embajadores - Madrid. Tel. 678421103 La Roda, Albacete Biserica "Maranata", La Roda, C/Martinez, nş 149, La Roda - Albacete. Tel. 659997523 Getafe, Madrid Biserica "Maranata" Getafe, c/Calvario nş 4, Getafe - Madrid. Tel. 678985586 Pamplona Biserica "Maranata" Pamplona, c/Virgen del Rio, n4 bj, Pamplona - Navarra. Tel. 666306076 Miranda del ebro, burgos Biserica "Betel" Miranda del Ebro, c/Leopard Levini, Miranda del Ebro - Burgos. Zaragoza Biserica din Zaragoza, c/Parce Picnateli, nş 15, Zaragoza, Tel. 677674895 Bilbao Biserica "Filadelfia" Bilbao, c/Gastelondo nş 5, P3, nr. 27, Bilbao - Bizkaia, Tel. 696091880 Veldemingomez, Madrid Biserica din Veldemingomez, c/Cañada, nş 162, Veldemingomez - Madrid, Tel. 677888571 BISERICI ADVENTISTE Madrid Madrid, c/ Ribadavia 18, 4ºG Pastor Liviu Olteanul
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Coslada, Madrid c/ Cisneros 4, 3ºB – Pastor Titi Gâdea c/ Trafalgar 4, 1ºDr – Pastor Ştefan Nădăban
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Pastor Mircea Constantinescu
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Pastor Richard Ruszuly
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Pastor Cornel Serban
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Pastor Corneliu Dan Pastor Remus Soare
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Pastor Sergiu Gavrila
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Pastor Elvis Tuteanu Pastor Marius Nita
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Leganes, Madrid c/ Garcilaso 11, 1ºD Pastor Gabriel Bîrsan
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Zaragoza Pastor Ciceroni Comanescu
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
BISERICI BAPTISTE Coslada, Madrid Biserica Baptista Romana Pastor Nicu Tatar
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
|